REGULAMENT CONCURS / VERSENYSZABÁLYZAT

 

REGULAMENT SPORTIV 4 RUN 4 FUN 2023

 

Declarație pe propria răspundere: Pentru a putea participa la eveniment, toţi concurenţii trebuie să-şi însuşească fără echivoc și sunt obligați să respecte termenii și condițiile prezentului Regulament prin semnarea unei declaraţii pe proprie răspundere, prin care confirmă și că au capacitatea fizică de a lua parte la competiţie.
Organizatorul va pune la dispoziţia concurenţilor declarația pe propria răspundere pentru asumarea condițiilor Regulamentului de Organizare și de Desfășurare al Concursului, pe site-ul competiţiei. Aceasta trebuie descărcată, completată și semnată în prealabilă, urmând a fi predată Organizatorului la ridicarea kit-ului de concurs. Formularul va fi disponibil și la fața locului.
Nedepunerea declarației la ridicarea kit-ului, conduce automat la ne-predarea numerelor de concurs iar taxa de înscriere nu se restituie în acest caz.
Pentru pentru minorii între 6 şi 18 ani, declaraţia trebuie să fie semnată de unul dintre părinţi/tutori.

 

Descară aici / Letöltés itt: Declarație pe propria raspundere 4 Run 2023

 

1. Participanții

Pot participa la eveniment toate persoanele cu vârsta peste 17 ani și care au o stare de sănătate care să le permită parcurgerea distanței alese la înregistrare.

Minorii între 6-14 trebuie însoțiți de către un adult în timpul evenimentului și pentru participare este nevoie de un acordul scris al unuia dintre părinţi sau a tutorelui legal.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a interzice participarea sau de a înlătura un participant în următoarele cazuri:

  • s-a accidentat după start, iar starea sa nu-i mai permite continuarea cursei;
  • în cazul în care observă că participantul nu respectă indicațiile de siguranță a personalului de pe traseu sau una dintre regulile, sau cele ale bunului simţ şi fair-play-ului.
2. Înscriere

Data limită pentru înscriere înaintea fiecărei etape este: cu o zi înainte de ziua concursului, ora 12:00 PM.

Înscriere în eveniment presupune:

  • completarea formularului online de înscriere, și
  • efectuarea plății taxei de participare prin transfer bancar pe contul clubului, sau numerar la fața locului

Se acceptă înscrieri și la fața locului, însă în acest caz participanții primesc numai număr de concurs și chip, fără kit de participare.

Categorii :

Sprint: 15-16 / 17-19 / 20-29 / 30-39 / 40-49 / 50-59/ +60 (femei și bărbați)

Distanța lungă: 20-29 / 30-39 / 40-49 / 50-59/ +60 (femei și bărbați)

Ștafetă : echipe de 4 persoane – traseu lung

Copii : 2016 – Manók, Spiriduși – 500 m

2015-2016 –  7-8 ani- 1 km

2013-2014 – 9-10 ani – 1 km

2011-2012 – 11-12 ani – 1 km

2009-2010 – 13-14 ani – 2 km

 

După fiecare etapă se va premia primele 3 locuri la fiecare categorie.

La finalul celor 4 etape, se va premia clasamentul general, fiecare categorie, primele 3 locuri.

Pentru distanță lungă se vor premia primele 3 locuri feminin și masculin overall, din clasamentul general.

3. Taxa de participare

Taxa de participare se plătește prin virament bancar înainte de concurs: Asociatia Sportiva Master Ski & Bike, IBAN: RO73OTPV320000631988RO01 IMPORTANT: La mențiuni precizați următoarele: Taxa 4Run, nume concurent/echipă, număr etapă! (de exemplu:”Taxa 4 Run, Ion Alexandru, etapa 1” / sau ”Taxa 4 Run, Ion Alexandru, 4 etape”)
În cazul în care se achită taxa de înscriere pentru mai mulți participanți dintr-un cont bancar, vă rugăm specificați toate numele.

Prin înscrierea în eveniment (prin completarea formularului online) şi efectuarea plății taxei de participare, participanții acceptă şi îşi asumă integral prezentul regulament.

Valoarea taxelor de participare:

  • Taxa de participare pentru toate 4 etape : 250 lei
  • Taxa de participare pe o etapă : 75 lei
  • Taxa de participare pentru concursuri de copii : 20 lei
  • Taxa de participare pentru ștafetă pe o etapă : 240 lei
  • Taxa de participare ștafetă pentru toate 4 etape : 890 lei

 

NOTĂ:

* În caz de neprezentare la start, descalificare, abandon, retragere din concurs din orice motiv, taxa de participare nu se returnează, iar locurile nu sunt transmisibile.

**Dacă evenimentul este anulat din motive de forţă majoră, participanţii vor beneficia de rambursarea taxei de înscriere

4. Traseu și puncte de hidratare

Traseul evenimentului se poate vizualiza pe pagina evenimentului. Traseul fiecărei etape va fi publicat cu câteva zile înainte de concurs.

Organizatorul, Master Ski & Bike Club asigură necesarul pentru punctele de hidratare și alimentare pe parcursul întregului traseu.

5. Atenție deosebită

Este interzis:

  • Comportamentul lipsit de fair-play faţă de participanți sau organizatori;
  • Distrugerea mediului înconjurător şi abandonarea ambalajelor sau altor deşeuri pe traseu. Acestea pot fi lăsate doar în punctele de alimentare;
  • Neprezentarea la predarea kit-ului de participare (numai în cazul informării prealabile a organizatorilor)
  • Consumul de alcool înainte și în timpul programului, pe parcursul traseului este interzis.
6. Responsabilitate

Participanții vor semna declarație pe propria răspundere pentru participare la această cursă, în condițiile prevăzute în prezentul Regulament. Conform acestuia fiecare participant care ia parte la 4 Run 4 Fun este responsabil pentru propria securitate şi siguranţă:

  • Participanţii îşi asumă întreaga responsabilitate asupra capacităţii de participare, din punct de vedere fizic/ medical. Recomandăm efectuarea unor controale medicale de specialitate înaintea participării la evenimente fizice de anduranţă, care presupun un nivel crescut de efort.
  • Organizatorii sau partenerii evenimentului nu pot fi făcuţi răspunzători de nicio daună rezultată în urma participării voluntare la eveniment – probleme fizice/medicale, răniri sau orice vătămare corporală, invaliditate sau deces
  • Pe traseu pot fi întâlnite vehicule off-road, turişti, animale. Participanţii trebuie să aibă în vedere aceste situaţii şi să ruleze adecvat. Orice accident în care sunt implicaţi participanţii 4 Run 4 Fun, survenit în timpul desfăşurării evenimentului din nerespectarea regulilor de eveniment va fi în responsabilitatea celor implicaţi în accident.

Organizatorii pun la dispoziţie suport și cort de prim ajutor Salvamont dedicată evenimentului.

 

 7. Protecția datelor personale (GDPR)

Evenimentul 4 Run 4 Fun poate fi înregistrat în scopuri de comunicare publică/informare, în orice modalitate (în special prin fotografii, înregistrări video etc.), în orice mediu existent sau viitor, pentru comunicare, în orice scop, inclusiv în scop de publicitate și comercial. Prin urmare, fiecare participant acordă în mod explicit organizatorului, Asociației Sportive Master Ski & Bike Club, precum și persoanelor împuternicite de către acesta permisiunea de a înregistra și de a reproduce, pe orice tip de suport, în orice format, respectiv de a reproduce și reprezenta, fără nicio remunerație, de nicio natură, numele, vocea, imaginea, și informații referitoare la activitatea sportivă desfășurată în contextul evenimentului 4 Run 4 Fun.

Fiecare participant acordă permisiunea lui deplină și irevocabilă organizatorului și partenerilor acestuia, în scopul efectuării de campanii de publicitate, promovare:

  • de a face orice modificări, adăugări sau suprimări pe care le consideră necesare pentru a se utiliza imaginea sa, în condițiile definite mai jos
  • de a include sau combina imaginea lui sau a ei cu orice semnături, expresii, sloganuri, legende, mărci, semne distinctive, informații legale, efecte vizuale și, în general, în orice utilizare în materialele de comunicare în care acestea sunt utilizate.

Pentru minori, acest consimțământ este dat sub condiția ca drepturile și interesele lor să nu fie lezate de către părinții acestora, de către ocrotitorii legali (părinte, tutore etc.), care efectuează înscrierea în numele lor.

Participantul garantează că imaginea sa nu face obiectul unui contract de exclusivitate. Organizatorului și persoanelor împuternicite le este interzisă în mod expres folosirea numelui unui participant, a vocii sau imaginii în orice format, în general este interzisă orice utilizare care aduce atingere demnității participantului.

Participanții sunt informați și acceptă necondiționat ca imaginea lor, înregistrată de către reprezentanții oficiali ai Organizatorului, poate fi accesibilă pe site-ul Evenimentului și pe platformele de socializare Facebook/Instagram.

Pentru a vă putea înscrie la 4 Run 4 Fun, este necesar să vă prelucrăm datele personale indicate în formularul de înregistrare aferent cursei la care doriți să participați. De asemenea, este necesar să urmărim și situația achitării taxelor de înscriere și să păstrăm dovezi ale declarațiilor dvs. că sunteți apt/ă din punct de vedere medical pentru a participa la curse.

Prelucrăm aceste date exclusiv în temeiul executării unui contract cu dvs, încheiat prin acceptarea de către dvs. a Regulamentului concursului de alergare 4 Run 4 Fun.

Datele pe care le furnizati pentru înscriere vor fi administrate exclusiv de către Clubul Sportiv Master Ski & Bike și vor fi prelucrate exclusiv de către organizatorul responsabil cu scopul de a gestiona înscrierile la curse și nu vor fi publicate pe nicio platformă publică, respectiv, nu vor fi transmise cu niciun fel de scop de reclamă, marketing la alte terțe.

 

8. LITIGII

Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii se vor rezolva pe cale amiabilă. În cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente.

“Regulamentul Oficial” este intocmit şi făcut public conform legislaţiei aplicabile din România fiind în vigoare doar pe durata de desfăşurare a concursului. Acesta este disponibil accesând site-ul www.4run4fun.ro

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul “Regulament Oficial”, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după ce anunţul prealabil de prezentare a acestor modificări a fost publicat pe site-ul www.4run4fun.ro sau prin afişare la sediul organizatorului.

Nicio modificare nu poate produce efecte retroactive şi toţi Participanţii înregistraţi pâna la momentul modificării vor beneficia de drepturile deja obţinute.

 

Prin completarea formularului de înscriere participantul ia la cunoștință, acceptă și se angajează să respecte acest regulament.

Nerespectarea regulamentului sportiv poate atrage după sine imposibilitatea înscrierii în eveniment sau eliminarea de pe cursă, în timpul concursului sau ulterior acestuia.

Main Partners